08/09/2026
Trei zile la târgul de la Muzeul Țăranului Român și foarte mulți vizitatori care s-au oprit la masa mea.
Unii doar s-au uitat, alții au pus mâna pe vase, au întrebat cm le fac, de unde vin culorile sau de ce fiecare piesă arată altfel. Mulți ați plecat și cu câte un obiect. Vreau să vă mulțumesc tuturor! Pentru mine contează foarte mult.
Fac ceramică pentru că îmi place să lucrez cu ceva atât de simplu cm este lutul și să văd până unde pot merge cu el. Nu folosesc glazuri chimice, pentru că, deși sunt frumoase, ele îmbracă, ascund materia primară. Îmi fac singur angobele, iar culorile vin din pigmenți obținuți din piatră. Ingredientele glazurilor naturale pe care le utilizez sunt laptele, zahărul și mierea. Încerc să folosesc cât mai puține lucruri și să înțeleg cât mai bine ce pot face mâna și focul cu lutul și culoarea.
Mă atrag foarte mult obiectele vechi, mai ales cele făcute înainte ca oamenii să se gândească la ele ca la „design” sau „artă”. Vase, semne și forme care apar în culturi foarte îndepărtate unele de altele și care, cu toate acestea, au ceva comun, ceva emoționant, indiferent când și unde au fost făurite. Încerc să înțeleg de ce sunt atât de puternice și cm poate continua astăzi existența lor în viața de zi cu zi. De aceea citesc mult și fac multe încercări. Unele ies, iar altele nu. Schimb o formă, un semn, o proporție, o culoare și apoi încep din nou. Fiecare obiect de pe masa mea este unicat și provine dintr-o astfel de încercare. Am adus la târg numai încercările reușite, de aceea masa mea nu a fost plină până la refuz. Când cineva cumpără, pentru mine înseamnă mai mult decât faptul că am vândut un vas. Înseamnă că pot să achiziționez din nou lut, să caut alți pigmenți, să încerc următoarea idee și să pornesc cuptorul încă o dată. Și mai înseamnă că un obiect făcut încet, cu mâna, cu drag, de mine, își găsește locul în viața altcuiva, sau este dăruit cadou celor apropiați.
Așa că vă mulțumesc pentru fiecare obiect pe care l-ați ales, pentru întrebări, pentru discuții și chiar și chiar dacă v-ați oprit doar câteva minute să vă uitați la vasele mele. Mă bucură că lucrurile pe care le fac singur în atelier ajung apoi în casele voastre și că vreți să trăiți cu ele.
Voi toți faceți posibil următorul meu vas.
Gregorio
www.dinlut.ro