Ornatus

Ornatus La Ornatus găsești cele mai noi modele de întrerupătoare, cu rame ornamentale realizate handmade. Vă invităm să vedeți care sunt creațiile noastre!

Ornatus s-a născut din pasiunea de a crea, de a ne folosi mâinile, mintea și din dorința de a ne bucura de procesul în care se naște ceva diferit. Mereu am considerat că nu doar imaginea de ansamblu, ci și detaliile care o construiesc trebuie să fie în armonie, cu întregul și cu ele însele, doa așa imaginea de ansamblu va deveni una plăcută ochilor și nu numai. Atunci când ne-am construit propriul

cămin, noi am făcut detaliile, noi am adăugat culoarea și ne-am pus amprenta, să simțim că este într-adevăr locul care ne reprezintă. Unul din detalii, întrerupătoarele, aparent banale, ne-au plăcut tare mult și am căutat timp îndelungat să găsim ceva care este mai special, care se mulează pe cm ne dorim să arate căminul nostru, dar până la urmă am ajuns să le facem noi înșine. Deoarece ne dorim să împărtășim această descoperire, am ales să creăm câteva colecții, din care oricine își poate alege cel potrivit pentru casa lui, iar noi le pregătim manual și cu drag. Prima colecție pe care am creat-o se numește Opaque, și vine în 7 culori diferite, dar povestea și munca continuă!

03/06/2026

Fiecare detaliu contează când vine vorba de amenajarea casei tale. Alege calitatea și rafinamentul cu intrerupătoare și prize cu rame ornamentale lucrate manual. 🔌🎨



31/05/2026

Transformă fiecare încăpere într-un spațiu plin de eleganță cu ajutorul intrerupătoarelor și prizelor cu rame ornamentale realizate manual. O combinație perfectă între funcționalitate și estetică. 💫🏡



06/05/2026

Colectia Moonstone, culoare White Marble.



30/04/2026

Înfrumusețează-ți casa și adaugă un aer de eleganță cu intrerupătoare și prize cu rame ornamentale realizate manual. O alegere inspirată pentru un decor de excepție! ✨🏠



27/04/2026

Descoperă eleganța și funcționalitatea combinate într-un singur produs! Intrerupătoare și prize cu rame ornamentale realizate manual, perfecte pentru a aduce un plus de stil în locuința ta.



10/04/2026

Transformă fiecare încăpere într-un spațiu plin de eleganță cu ajutorul intrerupătoarelor și prizelor cu rame ornamentale realizate manual. O combinație perfectă între funcționalitate și estetică. 💫🏡




rama ornamentala din compozit, praf de piatra pigmentat si rasini acrilice, culoare Natural Stone-handmade dimmer din al...
06/04/2026

rama ornamentala din compozit, praf de piatra pigmentat si rasini acrilice, culoare Natural Stone-handmade
dimmer din alama striata.



Address

Salicea

Opening Hours

Monday 09:00 - 17:00
Tuesday 09:00 - 17:00
Wednesday 09:00 - 17:00
Thursday 09:00 - 17:00
Friday 09:00 - 17:00

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Ornatus posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share

Category