invatasamananci

invatasamananci Trăiește smart, trăiește sănătos! O viață sănătoasă este o viață frumoasă!
👨‍🍳🥑🥦🍳🍽

Prajitură mic dejun cu ovăzIngrediente:•200g fulgi de ovăz•2 banane bine coapte•400 ml lapte de vanilie•60ml sirop de ag...
05/04/2024

Prajitură mic dejun cu ovăz

Ingrediente:
•200g fulgi de ovăz
•2 banane bine coapte
•400 ml lapte de vanilie
•60ml sirop de agave
•30g in măcinat
•un zahăr vanilat
•50g nuci mărunțite
•sare

Pentru ornat:
•o mână de semințe mixte
•afine (eu am folosit de casă, congelate)
•o banană

Mod de preparare:
1. Pisăm bine bananele până obținem o pastă, iar apoi adăugăm toate celelalte ingrediente și le amestecăm.
2. Încălzim cuptorul la 180g și între timp lăsăm ovăzul să se umfle (10-15 min până când se încălzește cuptorul).
3. Punem compoziția într-o tavă și pe deasupra ornăm cu semințele, afinele și bananele.
4. Băgăm tava la cuptor pentru 30 de minute.
5. Scoatem prăjitura din cuptor și o lăsăm 30-60 de minute să se răcească.

Eu am preferat să o mănânc fără nimic în plus, dar se poate servi și cu miere sau iaurt grecesc pentru un gust mai acrișor.

Poftă bună!

🍴

Antricot de vită, pe pat de rucola și ciuperci la gril. Ingrediente: - Antricot de vită - Ciuperci- Brânză de burduf - R...
02/03/2023

Antricot de vită, pe pat de rucola și ciuperci la gril.

Ingrediente:
- Antricot de vită
- Ciuperci
- Brânză de burduf
- Rucola
- 5 caței de usturoi
- Sare
- Piper
- Fulgi de chili
- Rozmarin
- Chimen
- Cimbru
- Ulei de măsline
- 25g unt

Mod de preparare:
1. Ștergem antricotul cu șervețele de bucătărie și îl condimentăm pe amândouă părțile cu sare si piper.
2. Încingem o tigaie foarte tare. Punem antricotul în ea, după ulei de măsline. Lăsăm antricotul pentru 50 de secunde pe o parte și îl întoarcem pe cealaltă parte. Facem asta de 2 ori pe fiecare parte, aproximativ 200 de secunde. Îl lăsăm 7 minute la odihnit și oprim focul.
3. După 7 minute dăm drumul focului și adăugăm în tigaie untul, usturoiul întreg, fulgii de chili, rozmarinul, chimenul, cimbrul și antricotul. O sa lăsăm antricotul pe o parte timp de 1 minut, între timp o să-l stropim cu sosul din tigaie, folosind o lingură și ținând tigaia inclinată foarte puțin ca să se adune sosul într-o singură parte. Facem asta aproximativ de 3-5 ori pe fiecare parte în funcție de cat de bine vrem să fie făcut antricotul.
4. Lăsăm antricotul într-o farfurie 10-12 minute la odihnit.
5. Tăiem antricotul și îl punem în farfuria unde am pus rucola. Folosiți sosul din farfurie unde am lăsat antricotul la odihnit. Turnați-l peste fâșiile de carne.
6. Pentru ciuperci. Într-o tigaie sau gril încins punem ciupercile cu sare și piper, iar in interiorul lor adăugăm brânză de burduf. Lăsăm la foc până când ciupercile nu-și mai lasă apă și sunt la jumătatea dimensiunii inițiale.

🍴

Este foarte ușor să impresionezi pe cineva cu această rețetă. Pastele cu fructe de mare se prepară repede și nu ai cm s...
15/02/2023

Este foarte ușor să impresionezi pe cineva cu această rețetă. Pastele cu fructe de mare se prepară repede și nu ai cm să dai greș cu ele.

Ingrediente (2 porții):
- 200g spaghete
- 400g carne de scoici
- 500ml suc de roșii
- 5-6 caței de usturoi
- 100ml vin alb sec
- o ceapă mare
- o linguriță fulgi de chili
- sare
- piper
- busuioc
- pătrunjel
- parmezan
- ulei de măsline

Mod de preparare:
1. Punem pastele la fiert, dar le fierbem cu un minut mai puțin decât scrie pe pachet.
2. Într-o tigaie călim ceapa 2 minute, după care adăugăm și usturoiul.
3. Când usturoiul și ceapa sunt călite, adăugăm carnea de scoici și o tragem la tigaie 1 minut.
4. Punem în tigaie bulionul, vinul, fulgii de chili, sare, piper, busuioc și lăsăm să fiarbă la foc mic 7/8 minute cu capac.
5. Adăugăm pastele în tigaie și le mai fierbem încă un minut, ca să intre în ele gustul, după care oprim focul.
6. Lăsăm mâncarea 5 minute să se odihnească înainte să o servim.
7. Peste pastele din farfurie, adăugăm pătrunjel și parmezan.

Per porție:
- Kcal: 729
- Glucide: 102
- Proteina: 47
- Grăsimi: 10

🍴

Pentru o mâncare sănătoasă și ușor de făcut, creveții mereu sunt o alegere foarte bună. Rețeta de pastele cu creveți est...
06/02/2023

Pentru o mâncare sănătoasă și ușor de făcut, creveții mereu sunt o alegere foarte bună.
Rețeta de pastele cu creveți este ușor de preparat și are un gust genial. Merita să o încercați.
P.s. Intră în orice dietă!

Ingrediente (1 porție):
- 100g spaghete
- 150g creveți decorticați
- 50ml vin alb sec
- 4-5 căței de usturoi
- 10g unt
- 10ml ulei de măsline
- ½ linguriță fulgi de chili
- pătrunjel
- sare
- piper
- parmezan(pentru decor)

Mod de preparare:
1. Punem untul și uleiul de măsline într-o tigaie. Când untul s-a topit, călim 1 minut usturoiul tăiat cât mai mărunt, la foc mic.
2. Punem creveți în tigaie. După două minute îi întoarcem pe cealaltă parte (daca folosiți creveți proaspeți, nu prefierți, atunci îi lăsați până se fac portocalii, aproximativ 5 minute pe o parte).
3. Adăugăm vinul, fulgii de chili, sarea și piperul. Lăsăm la foc 1-2 minute.
4. Adăugăm spaghetele și 100ml din apa în care am fiert pastele.
5. Lăsăm să fiarbă împreună aproximativ 2 minute, ca să prindă și pastele gust.
6. Oprim focul, adăugăm pătrunjelul și lăsăm pastele în tigaie pentru încă 5 minute înainte să le servim.

Kcal: 660
Carbohidrați: 75
Proteina: 48
Grăsimi: 18

🍴

Dacă tot îi sezonul porcului, am zis să pregătesc și eu ceva de sezon. Carnea are un gust genial, nu este nici foarte pi...
21/12/2022

Dacă tot îi sezonul porcului, am zis să pregătesc și eu ceva de sezon.
Carnea are un gust genial, nu este nici foarte picantă, nici foarte dulce, iar cu orezul și castraveții murați s-au combinat super bine.

Ingrediente (2 porții):
- 400g carne de porc
- 100ml vin roșu
- 40g pastă de roșii
- 2 lingurițe de miere
- sare
- piper
- boia de ardei iute
- ghimbir măcinat
- maghiran
- praf de usturoi
- pătrunjel

Mod de preparare:
1. Tăiem carnea cubulețe. Punem carnea într-o tigaie încinsă cu puțin ulei de măsline(dacă carnea nu este grasă).
2. Când carnea s-a albit pe toate părțile, adăugăm sarea, piper, boia, ghimbirul, maghiranul și praful de usturoi. Amestecăm 1-2 minute, după care adăugăm vinul și punem un capac la tigaie. Lăsăm la foc mic până când rămâne puțin sos.
3. Adăugăm pasta de roșii. Amestecăm 1-2 minute. Oprim focul, adăugăm mierea și pătrunjelul.
4. Lăsăm mâncarea 5-10 minute în tigaie cu capacul pus.

🍴

Dacă tot a fost săptămâna mexicană la Lidl, ce poate să intre mai bine ca un buritto și o bere cu tequila? ☺Ingrediente ...
16/11/2022

Dacă tot a fost săptămâna mexicană la Lidl, ce poate să intre mai bine ca un buritto și o bere cu tequila? ☺

Ingrediente (9 buritto):
- 9 tortilla wraps din faină integrală
- 500g carne tocata de vită
- 240g fasole neagră
- 285g porumb
- 200g orez
- un avocado
- 200g iaurt grecesc
- 3-4 castraveți murați
- o ceapă
- 4-5 caței de usturoi
- 200g cașcaval ras
- sare
- piper
- chimen
- rozmarin
- 100ml vin alb sec
- busuioc
- fulgi de chili
- boia iute

Preparare carne:
1. Punem carnea, ceapa, usturoiul într-o tigaie.
2. Când carnea s-a rumenit, adăugăm, sare, piper, fulgii de chili, boia iute, rozmarin, chimen, busuioc și vinul alb. Lăsăm la foc mic.
3. Fierbem orezul până devine foarte ușor moale, dar nu până la final.
4. Când vinul s-a evaporat, adăugam orezul împreună cu apa de la orez și le fierbem împreună încă 5-10 minute, astfel încât și orezul să fie moale.
5. Adăugăm fasolea și porumbul peste carne pentru încă 2-3 minute la foc mic, după care oprim focul.

Preparare sos:
1. Zdrobim cu o furculiță avocado.
2. Adăugăm iaurtul peste avocado și amestecăm.
3. Tăiem castraveții murați cubulețe și îi amestecăm cu sosul. Punem puțin pătrunjel.

Asamblare:
1. Băgăm tortilla la microunde 15 secunde.
2. Ungem cu sos partea din mijloc.
3. Punem carnea cu legume și orez peste sos.
4. Peste carne adăugăm cașcavalul ras.
5. Băgăm totul la microunde pentru 45 secunde.
6. Împachetăm.

🍴

Orez cu vită și ciuperci. Încă îmi plouă în gură când văd poza. Ingrediente (3 porții): - 500g carne tocată de vita - 50...
12/11/2022

Orez cu vită și ciuperci. Încă îmi plouă în gură când văd poza.

Ingrediente (3 porții):
- 500g carne tocată de vita
- 500g ciuperci champignon
- 300g orez
- 200ml smântână de gătit
- 30g parmezan ras
- o ceapă mare
- un morcov mare
- 4-5 caței de usturoi
- 150 ml vin roșu sec
- o linguriță fără vârf de boia iute
- o linguriță de rozmarin
- o linguriță de chimen
- pătrunjel
- oregano
- sare
- piper

Mod de preparare carne:
1. Călim ceapa, morcovul și usturoiul, după care adăugăm carnea tocata de vita, boia, rozmarin, chimen, sare, piper și o tragem la tigaie la foc mic.
2. După ce carnea s-a albit bine și nu-și mai lasă apă, adăugăm vinul și punem capacul peste tigaie. Lăsăm la foc mic pentru încă 5-7 minute.
3. Adăugăm smântâna de gătit, parmezanul, oregano, pătrunjel și o mai lăsăm la foc mic încă vreo 7-10 minute, până totul are o consistentă cremoasă.
4. Luăm de pe foc și o lăsăm 5 minute. Eu am luam niște șervetele de bucătărie și am pus peste carne, astfel încât să absoarbă grăsimea care s-a ridicat deasupra de la smântână.
5.
Mod de preparare ciuperci:
1. Punem o lingura de ulei de măsline într-o tigaie, împreună cu ciupercile.
2. Ciupercile o sa-și lase apă, atunci adăugăm sarea și piperul.
3. Când ciupercile s-au micșorat și nu-si mai lasă apă, sunt gata.

Mod de preparare orez.
1. Fierbem orezul conform indicațiilor de pe pachet.

🍴

Din secțiunea „Nu știu să gătesc”, vin cu o rețetă super simplă, pe care o fac când n-am nici un chef să gătesc. Timp de...
07/11/2022

Din secțiunea „Nu știu să gătesc”, vin cu o rețetă super simplă, pe care o fac când n-am nici un chef să gătesc.
Timp de preparare: 10-15 minute

Ingrediente (2 porții):
⁃ 500g tortelloni cu ricotta și spanac (Lidl „chef select – tortelloni wich creamy ricotta & spinach”)
⁃ 180g tofu simplu(Lidl)
⁃ 100ml bulion
⁃ busuioc
⁃ pătrunjel
⁃ sos de soia
⁃ sare
⁃ piper
⁃ usturoi granulat
⁃ o ceapă roșie mica
⁃ parmezan
⁃ turmeric
⁃ curry

Mod de preparare:
1. Tăiem tofu cubulețe și ceapa ca și pentru călit.
2. Într-un castron amestecăm toate ingredientele, exceptând tortelloni.
3. Punem la fiert apa și fierbem tortelloni, conform indicațiilor de pe pachet.
4. Stoarcem repede de apă și le punem în castron.
5. Amestecăm bine, astfel încât și tortelloni să aibă condimente.

🍴

Ce poate fi mai delicios decât mâncatul cu mâna direct din tigaie?O rețetă super delicioasă și foarte ușor de făcut de o...
05/11/2022

Ce poate fi mai delicios decât mâncatul cu mâna direct din tigaie?
O rețetă super delicioasă și foarte ușor de făcut de oricine.

Ingrediente:
- 2 oua
- 125g mozzarella
- o ceapa roșie
- 2 caței de usturoi
- 100ml bulion
- sare
- piper
- oregano
- busuioc
- pătrunjel
- fulgi de chili

Mod de preparare:
1. Într-o tigaie călim 2/3 ceapa și usturoiul.
2. Punem bulionul împreună cu condimentele.
3. Când sosul fierbe, punem ouăle și mozzarella tăiată fâșii. Punem capacul și lăsăm mâncarea 5 minute la foc mic.
4. Oprim focul și asezonăm cu ceapa rămasă.

Eu am servit-o cu o baghetă albă 125g și iaurt grecesc.

🍴

Prăjitura de ovăz la cuptor. Mâncarea perfectă ca să-ți începi ziua bine.Ingrediente (2-3 porții): - 200g ovăz - 20g sem...
04/11/2022

Prăjitura de ovăz la cuptor. Mâncarea perfectă ca să-ți începi ziua bine.

Ingrediente (2-3 porții):
- 200g ovăz
- 20g semințe de chia
- 35g unt de arahide
- 4 ouă
- Pudra proteica (opțional)
- 300ml apă sau lapte
- 200g afine

Mod de preparare:
1. Punem toate ingredientele într-un blender cu excepția afinelor și am mixat totul bine.
2. Compoziția obținuta, o punem într-o tavă de copt și adăugăm afinele. Amestecăm puțin astfel încât afinele să fie prin toata prăjitura.
3. Băgăm prăjitura la cuptor pentru 20-25 de minute, la 180.

Ca și dressing, recomand iaurtul grecesc. Eu am folosit pe lângă iaurt, miere, pentru că prefer mic dejunul mai dulce, dar aici depinde de gustul fiecăruia.

🍴

Paste cu ciuperci și carne de vită. Curcubeu în farfurie.Ingrediente (2 porții): - 200g paste- 250g carne tocată de vită...
04/11/2022

Paste cu ciuperci și carne de vită. Curcubeu în farfurie.

Ingrediente (2 porții):
- 200g paste
- 250g carne tocată de vită
- 300g ciuperci
- 100ml vin roșu sec
- 4-5 caței de usturoi
- o ceapă mare
- 200ml smântână de gătit
- busuioc
- cimbru
- rozmarin
- oregano
- pătrunjel
- chimen
- sare
- piper
- boia iute (optional)

Mod de preparare:
1. Călim ceapa și usturoiul cu puțin ulei de măsline
2. Punem apa pentru paste la fiert și fierbem pastele cu 1-2 minute mai puțin decât scrie pe pachet.
3. Adăugăm carnea peste ceapă împreună cu cimbru, rozmarin, chimen și boia iute.
4. Când carnea s-a călit și nu mai își lasă apă, adăugăm ciupercile împreună cu sare și piper.
5. După ce ciupercile si-au micșorat dimensiunea considerabil, adăugăm vinul. Tragem totul la tigaie la foc mic până când vinul s-a evaporat.
6. Adăugăm smântâna, busuiocul, pastele încă 2-3 minute.
7. Oprim focul și adăugăm oregano și pătrunjel. Lăsăm mâncarea 5-10 minute în tigaie înainte să le servim.

🍴

Tocăniță de năut cu carne de vită și ciuperci. 😋Ingrediente (2-3 porții):- 300g năut fiert- 300g carne de vită fiartă- 3...
04/11/2022

Tocăniță de năut cu carne de vită și ciuperci. 😋

Ingrediente (2-3 porții):
- 300g năut fiert
- 300g carne de vită fiartă
- 300ml bulion sau sos de roșii și adăugăm apă
- 500g ciuperci
- 100ml vin roșu
- baby spanac
- rozmarin
- busuioc
- boia iute
- cimbru
- oregano
- pătrunjel
- sare
- piper

Mod de preparare:
1. Tragem la tigaie carnea de vita, împreună cu rozmarin, cimbru, boia iute, sare și piper.
2. Când carnea este gătită, adăugăm ciupercile și busuiocul. Le tragem la tigaie până când ciupercile nu își mai lasă apă.
3. Când ciupercile sunt gata, adăugăm peste puțină sare, piper și le mai tragem 1 minut la tigaie.
4. Adaugăm vinul peste ciuperci și vită. Lăsăm la foc mic până când vinul s-a evaporat.
5. Adăugăm năutul împreună cu bulionul și busuiocul.
6. Lăsăm la foc până fierbe, după luăm de pe foc și adăugăm pătrunjelul.
7. Lăsăm mâncarea 10 minute la odihnit.

Eu am mai adăugat iaurt grecesc și am lăsat atâta sos, ca să înmoi pâinea in el.

🍴

Încercarea mea de a face niște biscuiți proteici ca și gustare, s-a transformat într-un mic dejun foarte delicios. Ingre...
04/11/2022

Încercarea mea de a face niște biscuiți proteici ca și gustare, s-a transformat într-un mic dejun foarte delicios.

Ingrediente:
- 300g năut fiert
- 100g fulgi de ovăz
- 200ml lapte de ovăz
- 20g seminte de chia
- 40g unt de arahide
- 2 ouă întregi
- 3 mere
- afine
- busuioc
- sare
- piper

Mod de preparare:
1. Am pus toate ingredientele într-un blender, cu excepția merelor și afinelor.
2. Punem crema formată într-o tavă de cuptor. Eu am pus un mix de semințe peste crema și după afinele și merele.
3. Am băgat tava la cuptor pentru 30 de minute la 180 de grade.
4. Așteptăm să se răcească.

Este o mâncare destul de sațioasă care poate fi servită după bunul plac. Eu am ales să o servesc cu iaurt grecesc 2% grăsimi și miere.
Tu cu ce preferi să o servești?

🍴

Un mic dejun delicios și sănătos, ușor de făcut la cuptorul cu microunde.Ingrediente: - 80g fulgi de ovăz- 20g seminte d...
04/11/2022

Un mic dejun delicios și sănătos, ușor de făcut la cuptorul cu microunde.

Ingrediente:
- 80g fulgi de ovăz
- 20g seminte de chia
- o linguriță de unt de arahide
- 2 ouă
- 200ml lapte de ovăz (se poate pune apă sau orice alt lapte)
- afine (eu prefer afinele pentru la mic dejun, dar se poate pune și altceva, banane, mere, pere, etc)
- un praf de sare

Mod de preparare:

1. Adăugăm toate ingredientele într-un blender.
2. Punem conținutul într-un bol pentru cuptorul cu microunde (se poate băga și la cuptor). Eu l-am lăsat 5 minute la 800W. Ca sa știți când îi gata, luați o scobitoare și împluntați. Dacă scobitoarea este curată când o scoateți, este gata.
3. Am răsturnat conținutul într-o farfurie și l-am mai băgat 30 de secunde la cuptorul cu microunde.
4. Pentru dressing am folosit un iaurt grecesc, miere și semințe de chia.

Recomand să încercați aceasta rețeta. Se poate pregăti cu o seară înainte, iar dimineața doar să o scoateți din frigider și să vă bucurați de gust și cafea. 😁🍽☕️

Compoziția aceasta se poate folosi și pentru pancakes, iar pentru gătire, nu mai aveți nevoie de ulei sau unt în tigaie, deoarece aveți grăsimi de la ou și untul de arahide.

🍴

Paste cu pui și sos de avocado. Au ieșit minunat, trebuie încercat! Ingrediente (2 porții): - 200g paste - 300g piept de...
04/11/2022

Paste cu pui și sos de avocado. Au ieșit minunat, trebuie încercat!

Ingrediente (2 porții):
- 200g paste
- 300g piept de pui
- 1 avocado
- 1 iaurt (150g)
- 2 ouă
- 2 caței de usturoi
- sare
- piper
- oregano
- pătrunjel
- ghimbir
- chimen
- cimbru

Mod de preparare:
1. Punem pastele la foc
2. Tăiem puiul cubulețe și îl tragem la tigaie. Când puiul s-a albit și a început să lase apă, adăugăm sare și piper. Eu am tras puiul la tigaie până când nu am mai avut apă și s-a prăjit puțin.
3. Într-un blender punem avocado, ouăle, usturoiul, pătrunjelul, ghimbirul, chimenul, cimbrul și 100ml apă de la paste. Mixam totul bine, astfel încât avocado și usturoiul să fie mărunțit bine.
4. În tigaia unde avem puiul, adaugă pastele și le amestecăm cu puiul în tigaia care este încinsă și încă pe foc. După 1 minut de tras la tigaie pastele împreuna cu puiul, punem sosul. La foc mic amestecăm sosul cu pastele și puiul pentru 2 minute, după luăm de pe foc.
5. Lăsăm mâncarea 5-10 minute să se răcească înainte de a o servi.

O masă foarte copioasă și plină de proteine. Perfectă de luat după un antrenament.

🍴

O mâncare care merge perfect ca și cină, dar tot odată ca și prânz sau de luam la muncă.Ingrediente pentru salată (3-4 p...
04/11/2022

O mâncare care merge perfect ca și cină, dar tot odată ca și prânz sau de luam la muncă.

Ingrediente pentru salată (3-4 porții):
- 200g cartofi
- 150g bacon
- 100g năut
- 100g linte
- 100g mazăre
- 100g porumb

Ingrediente pentru dressing:
- un avocado întreg
- 2 lingurițe de miere
- fulgi de chili
- sare
- piper
- ghimbir
- pătrunjel
- oregano

Mod de preparare dressing: Pisăm într-un bol avocado până devine pastă, apoi amestecăm pasta de avocado cu mierea și restul ingredientelor.

Mod de preparare salată:
1. Tragem la tigaie cartofii tăiați cubulețe cu foarte puțin ulei de măsline la foc mare.
2. La jumătatea procesului de prăjire (7-9 min aproximativ la mine) adăugăm și bacon-ul împreună cu cartofii.
3. Punem cartofii și bacon-ul într-un bol, împreună cu năutul, lintea, mazărea și porumbul.
4. Adăugăm dressing-ul peste legume și amestecăm astfel încât dressing-ul să fie peste toate legume.

Se poate servi cu ceapă roșie sau simplu, dar și ca garnitură.

🍴

Paste cu păstrăv și sos de avocado.🥑Este o mâncare simplă și super delicioasă. Ingrediente 2 porții:- 200g spaghete- 125...
04/11/2022

Paste cu păstrăv și sos de avocado.🥑
Este o mâncare simplă și super delicioasă.

Ingrediente 2 porții:
- 200g spaghete
- 125g păstrăv
- un iaurt mic 140g
- 2 căței de usturoi
- suc de lamaie
- sare
- piper
- pătrunjel
- oregano

Mod de preparare:
1. Punem pastele la fiert
2. Într-un blender punem avocado, usturoiul, iaurtul, sucul de lămâie, condimentele, 100ml apă de la paste și mixăm până când suntem siguri că usturoiul e mărunțit bine. (Dacă nu aveți blender puteți da usturoiul prin răzătoare și amestecă totul într-un bol cu furculița)
3. Punem într-o tigaie puțin ulei de măsline și tragem păstrăvul mărunțit la foc mic maxim 5 minute.
4. Adaugă sosul și pastele împreună cu peștele și amestecăm la foc mic până când sosul devine cremos, aproximativ 3-5 minute.

Recomandat să lăsăm 10 minute la răcit.

🍴

Nu știu dacă are un nume mai aparte, dar eu i-am zis, tocăniță de năut cu cârnați.😁Ingrediente 2-3 porții: - 200g năut- ...
04/11/2022

Nu știu dacă are un nume mai aparte, dar eu i-am zis, tocăniță de năut cu cârnați.😁

Ingrediente 2-3 porții:
- 200g năut
- un cârnat uscat, puțin picant (15 cm)
- suc de roșii
- o ceapă
- 3 căței de usturoi
- o lingură de ulei de măsline
- sare
- piper
- pătrunjel
- oregano
- o linguriță de curry
- jumătate de linguriță de turmeric
- jumătate de linguriță de boia iute
- jumătate de linguriță de ghimbir
- jumătate de linguriță de chimen

Mod de preparare:
1. Lăsăm năutul în apă peste noapte și îl fierbem la foc mic 2 ore. (În caz că nu este deja fiert)
2. Călim ceapa și usturoiul
3. Adăugăm cârnatul când ceapă este călită și îl tragem la tigaie 2 minute.
4. Punem sosul de roșii și un polonic de apă de la năut.
5. Adăugăm condimentele și amestecăm până când toate condimentele s-au amestecat bine.
6. Adaugă năutul și amestecăm până când sosul nostru a scăzut, dar nu de tot.
7. Luăm mâncarea de pe foc și o lăsăm 10 minute sa se răcească, iar sosul nostru sa fie mai solid.

Este o mâncare usor picantă, dar foarte delicioasa.

Poftă bună! 🍽

🍴

Am luat ce am avut prin frigider și le-am tras la tigaie.😎Ingrediente:- 3 cartofi -  bacon- măsline verzi- sare- piper- ...
04/11/2022

Am luat ce am avut prin frigider și le-am tras la tigaie.😎

Ingrediente:
- 3 cartofi
- bacon
- măsline verzi
- sare
- piper
- pătrunjel
- curry
- turmeric

Mod de preparare:
1. Tăiem bacon-ul cubulețe. Îl tragem la tigaie până când se rumenește și îl luăm de pe foc.
2. Cartofii îi tăiem cubulețe și îi amestecăm cu puțin ulei de măsline. În țigaia unde am facut bacon-ul, punem cartofii și îi gătim la temperatură mare.
3. Când cartofii sunt rumeniți, adăugăm toate condimentele cu excepția pătrunjelului și amestecăm foarte bine.
4. Adăugăm bacon-ul, măslinele tăiate după bunul plac și patrunjelul, pe care le tragem la tigaie împreună cu cartofi pentru 1-2 minute.

Eu am servit acești cartofi cu 2 ouă poșate, dar voi puteți să îi serviți după bunul plac, chiar și fără ouă.

🍴

Tot în zona simplu și gustos, am venit cu alt preparat grozav de bun, care îți face burtică să zâmbească. Ingrediente:- ...
04/11/2022

Tot în zona simplu și gustos, am venit cu alt preparat grozav de bun, care îți face burtică să zâmbească.

Ingrediente:
- o conservă de mazăre 400g
- un tofu 180g
- o ceapă medie
- 5-6 căței de usturoi
- sos de soia, sos de roșii, puțină sare, piper, pătrunjel

Mod de preparare:
1. Tragem la tigaie tofu tăiat cubulețe cu puțin ulei de măsline până se face galben pe toate părțile. Înainte să-l luăm de pe foc, punem sosul de soia și amestecăm încă 1 minut, după care punem totul pe șervețele de bucătărie.
2. Punem ceapa la călit cu puțin ulei de măsline, iar d**a 2 minute adăugăm și usturoiul.
3. Când legumele s-au gătit, adăugăm tofu sosul de roșii și puțină apă, sarea, piperul, pătrunjelul.
4. Când a început totul să fiarbă, adăugăm mazărea și amestecăm 2-3 minute.
Lăsăm mancarea 5-10 minute înainte să o servim!

🍴

Mulți mi-au zis că nu știu să gătească, așa că vin cu ceva super simplu unde nu necesita muncă.Ingrediente: - tortellini...
04/11/2022

Mulți mi-au zis că nu știu să gătească, așa că vin cu ceva super simplu unde nu necesita muncă.

Ingrediente:
- tortellini (eu am folosit cu ricotta și spanac, dar poți folosi ce vrei)
- pesto din caju și muguri de pin (la fel, orice pesto vrei)
- piper, pătrunjel
- parmezan
- foarte puțină sare

Mod de preparare:
1. Pui tortellini la fiert d**a indicațiile de pe ambalaj.
2. Într-un castron eu am pus o linguriță de pesto, pătrunjel, piperul și sarea. Le amestecăm puțin.
3. Cand tortellini sunt gata, le stoarcem de apa (nu le spălăm) și le adăugăm peste compoziția din castron. Se amestecă bine și se lasă 5-10 minute.
4. La final presărăm parmezan.

🍴

O rețetă simplă și delicioasă👨‍🍳Ingrediente:- cartofi dulci- tofu- ceapă- usturoi- ardeu gras- măsline verzi- sos de ros...
04/11/2022

O rețetă simplă și delicioasă👨‍🍳

Ingrediente:
- cartofi dulci
- tofu
- ceapă
- usturoi
- ardeu gras
- măsline verzi
- sos de rosii
- sos de soia
- sare, piper, turmeric, curry, pătrunjel

Mod de preparare:
1. Tăiați cartofii dulci cubulețe și cu puțin ulei de măsline se trage la tigaie până când cartoful este gata si are o tentă crocantă la exterior și moale în interior. Înainte de a se lua de pe foc, se adaugă peste ei turmericul(un sfert de linguriță) si curry(o linguriță), după gust.
2. Se trage la tigaie tofu cu puțin ulei de măsline, până se face galben si se adaugă sosul de soia. După ce sosul de soia este încorporat bine cu tofu, se pune într-un castron.
3. Cu puțin ulei de măsline, punem ceapa la călit. După 2 minute de călit ceapa, punem usturoiul, iar cand ceapa și usturoiul sunt aproape gata, se pune ardeul. Când ardeul este moale punem sosul de roșii și puțină apă (dacă folosiți bulion, nu se mai pune apă), sarea și piperul. Lăsăm la foc să fiarbă și adăugăm tofu, cartofii, pe care îi mai lăsăm 2 minute pe foc.
4. După ce am luat totul de pe foc, adăugăm maslinele verzi si patrunjelul si lasam mâncarea 5-10 minute la odihnă.
Se serveste cu ceapă.

🍴

Address

Cluj-Napoca

Website

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when invatasamananci posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Share