09/04/2015
JOIA MARE ( Joia Patimilor, Joia Neagra, Joimarita ) - dis-de-dimineață, se împart între neamuri și la săraci pâine, hulubași, colaci de post, vin, miere si fructe de sufletul celor dragi, care nu mai sunt printre noi. Facem ultima pomenire a mortilor din Postul Mare.
Conform tradiţiei, în noaptea ce premerge Joia Mare sau în dimineaţă acestei zile se deschid mormintele iar sufletele morţilor se întorc la casele lor, noi cinstim memoria strămoșilor, pentru că Joimărița - o zeitate a morții, care supravegheză focurile din Joia Mare, veghează și respectarea acestui cult.
Credința este că, în această zi, morții vin pe la vechile lor locuințe, unde stau până la Moși sau Sărbătoarea Moșilor (sâmbăta dinainte de Rusalii sau Duminica Mare), când se fac împărțeli de plecare a sufletelor, când morții pleacă cu colacul și cu oala pe care le-au căpătat. În acest răstimp, se așează pe streașina casei ori în curți, pe scaune așezate special, ca să se odihnească sufletele strămoșilor.
Barbatii aprind focuri rituale în curti pentru sufletele mortilor care se reintorc acasa, ca să aibă lumină și la ce se încălzi.
Joimăriţa pedepseşte lenevia
Cu timpul, Joimăriţa legată de ritul funerar de incinerare specific populaţiei autohtone geto-dace devine un personaj justiţiar, care controlează şi pedepseşte în noaptea de Joimari fetele şi femeile leneşe care n-au reușit să-şi termine de tors cânepa şi inul. Neiertătoare, Joimărița folosește mijloace cumplite de tortură: le arde degetele şi mâinile, le pârlește părul şi unghiile, le incendiază cânepa, câlţii şi fuioarele netoarse.
Până în Joia Mare, gospodinele trebuie să-şi termine treburile casnice şi să se dedice exclusiv pregătirilor pentru sărbătoarea Învierii.
La cele lenese se spunea ca vine Joimarița să vadă ce-au lucrat. Dacă le prinde dormind, le face neputincioase de a lucra tot anul. De aceea în această zi, se spune că nu este bine să dormi la amiază pentru că somnul va atrage lenea pentru tot anul şi nu vei fi capabil să duci nici o treabă la bun sfârşit.
În după-amiaza acestei zile se fac copturile: painea, pasca si cozonacul.
Nu uitați să vopsiți azi ouăle, pentru că există credinţa că ouăle fierte şi roşite în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.
În Joia Mare femeile pot ”umple borșul” despre care se spune că nu se strică tot anul.