29/05/2026
Sistemul carceral a reprezentat cea mai dură formă a represiunii comuniste din România postbelică, transformând penitenciarele în locuri de exterminare a elitelor politice și intelectuale. Printre cei aproximativ 150.000 de oameni întemnițați s-a numărat și viitorul Mitropolit Bartolomeu Anania, arestat de Securitate în anul 1958, pe când era director al Bibliotecii Patriarhale, și aruncat în malaxorul dur al represiunii comuniste. Condamnat pe nedrept la 25 de ani de muncă silnică, a executat 6 ani în calvarul închisorilor de la Jilava, Pitești și Aiud, fiind eliberat în 1964 prin decretul general de grațiere. După eliberare, a purtat după sine stigmatul de „fost deținut politic”, trăind într-o lume care îl privea cu suspiciune și ostilitate.
Deși controversat și contestat atât pentru activitatea dinaintea, din timpul, cât și de după închisoare, Mitropolitul Anania este un valoros mărturisitor din întunecata perioadă a închisorilor comuniste și unul dintre cei mai importanți memorialiști de detenție. Dincolo de prestanţa sa teologică, rămâne un mare cărturar şi un creator harismatic (poet, dramaturg, prozator), răscumpărând fără emfază şi cu vrednicie complexele pe care uneori clerul ortodox le resimte în faţa culturii şi provocărilor modernităţii.
„Folosirea alfabetului Morse a fost una din formele de luptă și rezistență împotriva îndobitocirii și anulării noastre sufletești, așa cm doreau vrăjmașii.
La un Sfânt Nicolae, părintele Anania a fost solicitat să vorbească prin Morse despre importanța sărbătorii. Multe luni, în fiecare duminică, părintele Anania a trebuit să predice deținuților din Aiud prin bătăile în țevile de calorifer. Până când a fost prins și izolat la «neagra» sau «alba».”
Pr. Contantin Voicescu – „Un duhovnic al cetăţii”, Editura Bizantină, Bucureşti, 2002
