29/04/2026
🏰Săptămâna aceasta vă prezint partea a doua a simulărilor AI de explorare a ideilor în faza de concept. De data aceasta, vedeți idei pentru proiecte publice gândite anul acesta: 1. opțiuni de styling pentru un restaurant în natură, 2. idei pentru o baie clasic-rustică, 3. propuneri pentru a mobila și ambienta o sală închiriată pentru activități creative cu tineri.
Despre influența noilor tehnologii în munca de design, voi mai scrie separat într-o postare ulterioară. Acum vreau să vă spun cm au "apărut" imaginile asociate. A generat AI-ul propunerea, i-am dat o fotografie cu spațiul și i-am povestit în mare la ce mă gândesc, ce stil prefer? Nu. Vizualizările sunt generate pe baza schițelor de idee, în unele cazuri și a planurilor și volumetriilor deja rezolvate simplu, combinate cu decizii clare despre cromatica, materialele și tipul de obiecte pe care doresc să le propun.
Deci, astfel de simulări sunt un mijloc rapid de a însufleți și a comunica beneficiarilor ideile coerente care îmi trec prin minte, după discuțiile inițiale, după ascultarea dorințelor și diagnosticarea nevoilor clienților, idei inspirate și de oportunitățile și limitările spațiilor și nu în ultimul rând, bugetelor. Orice instrument care crește calitatea și transparența dialogului dintre beneficiar, echipa de implementare și designer este binevenit, mai ales acolo unde clientul simte nevoia de mai mult control pe tot parcursul proiectării. Dezavantaje, pericole? La fel ca în cazul randărilor realiste în faze incipiente ale proiectelor, consider că vizualizarea imperfectă a unor idei cu potențial poate deraia procesul corect, poate distrage de la ideile importante, poate fixa atenția pe detalii accidentale în detrimentul libertății de a explora și crește organic conceptul spre cea mai bună formă.