27/08/2026
Nu prea fac postări de genul asta și prin nu prea fac, mă refer că deloc, dar ceva in mine azi s-a răzgândit și o zis let's do it. Am sute de note in care scriu tot ce îmi trece prin mintea asta creata și mă gândesc să nu le mai țin doar pentru mine, decât pe cele care sunt doar pentru mine. In Atelierul călător nu călătorim doar prin love and light, că nu asta sta la baza, ne ducem și prin partea cealalta. Nu as vrea sa vorbesc doar de mandale, ci și de sutele de gânduri care apar pe parcurs, de la cele mai întunecate când îți vine să abandonezi tot, până la cele mai frumoase care îți bucura sufletul. Azi e una din zilele frumoase, but with a twist. Mai jos o mandala de care m-am îndrăgostit prin contrastul de culoare. Enjoy the ride 🌸
De ce fugim? Fugim de disconfort, de aia fugim. Asta e gen, pălărie într-un picior, ghici ciuperca ce-i. De disconfort fugim, sa nu l simțim. E foarte inconfortabil să renunți la programele negative, să renunți la deciziile care te îndrumă sa te abandonezi. Vrei sa realizezi ceva? E foarte incomod să renunți la o întreagă identitate cu ajutorul căreia ai învățat să te lași balta. Vrei să trăiești? E foarte incomod să treci peste piedicile care îți spun " nu te duce, nu face, nu poți asta, de ce sa te bucuri". Știti ce este ușor? Sa fugim o viață întreagă de disconfort pentru ca este o opțiune convenabilă minții, că a sufletului clar nu. De cate ori ți-a zis sufletul ăla "hei sunt aici" și i-ai dat un șut undeva? De n ori, nici nu trebuie sa stai pe gânduri. De cate ori ți-a zis mintea " nu poți, nu ești capabil?" și ai ascultat-o? De n ori, nici aici nu trebuie sa stai pe gânduri. De cate ori ai zis "fac când sunt pregătit sau la momentul potrivit?" si n ai mai făcut? De alte sute de ori. De cate ori ți-ai pus viața pe pauza din cauză că o întreagă identitate clădită pe programe limitative ți-a zis "Don't do it"? Exact o viață întreagă, sau cel puțin echivalentul in ani. Și culmea, că sa crești ai nevoie de disconfort in dozele in care ceri shoturi la bar la 12 noaptea. Întrebări cu "de cate ori" am un papirus așa că mai salvez câteva și pentru alte zile. Bye.