Dunca Raoul Design

Dunca Raoul Design Servicii de design interior si consultanta in amenajarea unui spatiu nou construit sau redecorarea unui spatiu existent, conform tendintelor actuale.

Salut, eu sunt Raoul Dunca! Am absolvit Facultatea de Arhitectură, secția Arhitectură de Interior din cadrul Universității Politehnica din Timișoara și Masterul din cadrul aceleași facultăți, specializarea Tendințe, materiale și tehnologii noi în arhitectura de interior. Primii pași în cariera profesională i-am făcut încă din vremea masterului, într-o companie al cărui obiect de activitate era des

ignul mobilierului de bucătărie. A fost prima cărămidă din temelia viitoarei cariere de designer de interior. Aici am experimentat, mi-am aprofundat cunoştinţele, am învăţat și am studiat în detaliu o zonă care deține o pondere importantă în cadrul unui proiect de amenajare. Următorul pas l-am făcut în sectorul construcţiilor şi finisajelor. Pregătirea profesională şi trainingurile din domeniu m-au făcut să înțeleg proprietățile și detaliile care fac diferența când vine vorba despre materialele dintr-un proiect de design. Astăzi sunt designer de interior. Acum, fiecare proiect la care lucrez, încerc să îl clădesc în funcţie de dorinţele şi necesităţile beneficiarului, pentru că el trebuie să reflecte personalitatea acestuia. Aşa cm spunea Nate Berkus :

``Casa ta ar trebui să spună povestea a ceea ce ești tu și să fie o colecție a ceea ce iubești, puse împreună sub același acoperiș.``

Mă bucur să fac parte din noua experiență Tudor Personal Tailor, în noua locație din Rottach-Egern, Germania.Amenajarea ...
16/04/2026

Mă bucur să fac parte din noua experiență Tudor Personal Tailor, în noua locație din Rottach-Egern, Germania.

Amenajarea acestui spațiu a fost gândită ca o experiență în sine — o atmosferă caldă, sofisticată, în care materialele naturale și texturile bogate creează un cadru intim și rafinat. Lemnul în tonuri închise, accentele metalice fine și iluminarea ambientală pun în valoare piesele vestimentare, transformând fiecare detaliu într-un punct de interes.

Zona de lounge este concepută pentru confort și echilibru vizual, cu linii curate și materiale atent alese, invitând la relaxare și dialog. Expunerea produselor este tratată ca o galerie — aerisită, coerentă și atent compusă, unde jocul de lumină și umbre adaugă profunzime și conturează o identitate elegantă.

Un spațiu care nu doar prezintă croitoria, ci o completează prin atmosferă.

28/02/2026

Designul de interior este despre calitate, inovatie si tendințe. Noua colecție reușește sa se alinieze cu toate acestea aducand in piata plus valoare atat pentru clientii care vor alege aceste produse, cat si pentru profesionistii care le propun. A fost o onoare sa fac parte din aceasta experienta! Multumesc ! Dziękuję !

26/02/2026

Placile ceramice ne fascinează prin culori, texturi sau sursa lor de inspirație! Fac parte din casele si vietile noastre. Astazi vreau sa împărtășesc cu voi o scurtă prezentare din procesul de producție care sta in spatele unei placi ceramice. De la alegerea nisipului potrivit, procesul de formare si coacere la temperaturi de 1200 grade, pana la testare, calibrare, sortare si ambalare. Este o postare mai “tehnica”, dar o sursa de inspirație pentru cei curiosi de ceea ce se afla in spatele acestui produs atat de folosit in viata de zi cu zi !

07/02/2026

O cameră de copil gândită ca un spațiu cald, delicat și sigur, creat special pentru o fetiță 🤍
Nuanțele de bej și rose pal aduc lumină și calm, iar mobilierul cu forme rotunjite adaugă un aer jucăuș și primitor.
Un design echilibrat, unde estetica și confortul se completează armonios, perfect adaptat universului copilăriei.

✨ Îți place acest stil?
👉 Urmărește pagina pentru mai multe idei de design interior pentru cei mici.

În acest proiect conceptul de design interior urmărește coerența vizuală și fluiditatea funcțională, fără a sacrifica in...
05/02/2026

În acest proiect conceptul de design interior urmărește coerența vizuală și fluiditatea funcțională, fără a sacrifica intimitatea fiecărei zone.

Zona de living și dining au fost concepute ca un spațiu deschis, echilibrat, în care proporțiile generoase definesc experiența locuirii. Paleta cromatică este construită pe tonuri calde și luminoase – nuanțe de crem, bej și blush – completate de accente discrete de culoare care adaugă profunzime și personalitate spațiului. Mobilierul ales respectă proporțiile încăperii, cu volume bine controlate și linii curate, contribuind la o atmosferă aerisită și elegantă. Șemineul electric este elementul central al zonei de living, acesta având atât un rol estetic, cât și unul de confort. Încadrarea sa într-o bibliotecă realizată pe comandă creează un punct de interes vizual, oferind totodată spații de depozitare și expunere atent calibrate. Zona de dining este tratată ca o extensie naturală a livingului, cu o masă din lemn masiv și scaune tapițate în tonuri pudrate, care aduc căldură și echilibru cromatic. Tabloul amplasat pe peretele principal devine un element artistic definitoriu, accentuând paleta cromatică și adăugând un impact vizual puternic, fără a domina spațiul.

Bucătăria este configurată în formă de L, o soluție care permite valorificarea eficientă a spațiului și o organizare ergonomică a zonelor de lucru. Mobilierul, realizat într-o nuanță de verde eucalipt, aduce un plus de prospețime și rafinament. Materialele și finisajele alese susțin atât durabilitatea, cât și estetica minimalistă a amenajării. Integrarea unei insule completează funcționalitatea bucătăriei, facilitând extinderea zonei de preparare, dar și crearea unui spațiu informal pentru servirea micului dejun, brunch-ului sau a meselor rapide.

Amenajarea biroului este construită în jurul unei biblioteci realizate la comandă, care devine elementul central al spațiului atât din punct de vedere estetic, cât și funcțional. Culoarea albastru ocean aleasă pentru mobilier adaugă profunzime și eleganță, fiind integrată într-o abordare minimalistă.Din punct de vedere practic, biblioteca este concepută pentru a susține eficient zona de lucru, integrând un spațiu dedicat pentru utilizarea laptopului, depozitare organizată și acces facil la obiectele necesare activităților zilnice. Astfel, designul nu este doar unul estetic, ci răspunde direct cerințelor funcționale ale unui birou modern.Contrastul cromatic este accentuat de fotoliul în nuanță oranj, care aduce un plus de dinamism și căldură vizuală spațiului.

Camera de copil a fost concepută ca un spațiu cald și delicat, pentru o fetiță, în care estetica și confortul se completează armonios. Paleta cromatică este dominată de nuanțe de bej și rose pal, alese pentru a crea un ambient luminos, calm și prietenos. Un accent important a fost pus pe designul mobilierului, care se remarcă prin forme rotunjite, integrate punctual pentru a fluidiza cadrul vizual și a adăuga o notă jucăușă și primitoare. Aceste volume moi contribuie la un spațiu sigur, dar și estetic, potrivit universului copilăriei. Întregul ansamblu rezultă într-o cameră echilibrată, armonioasă și personalizată, în care cromatica, formele și materialele susțin o atmosferă plăcută, stimulativă și adaptată nevoilor unui copil.

Dormitor matrimonial a fost conceput ca un refugiu intim, în care designul interior susține atât confortul zilnic, cât și expresia estetică a spațiului. Conceptul pornește de la o paletă cromatică caldă, echilibrată, în nuanțe neutre și accente pastelate, atent selectate pentru a induce o stare de calm și rafinament. Peretele accent este pus în valoare printr-un tapet statement inspirat din Nașterea Venerei de Sandro Botticelli, element care conferă identitate și profunzime vizuală dormitorului. Acest accent artistic este echilibrat prin mobilier cu linii curate, finisaje mate și texturi textile moi, creând un dialog coerent între clasic și contemporan. Zona de machiaj a fost integrată funcțional în ansamblul dormitorului, ca parte firească a rutinei zilnice, fără a fragmenta vizual spațiul.

Acest proiect reflectă abordarea Dunca Raoul Design în amenajări interioare: spații personalizate, construite în jurul beneficiarului, în care estetica, funcționalitatea și emoția sunt atent echilibrate. Întregul proiect reflectă o abordare atentă asupra proporțiilor, materialelor și culorilor, rezultând un interior coerent, sofisticat și adaptat stilului de viață al beneficiarilor.

04/02/2026

Proporții bine gândite, o paletă cromatică caldă și un șemineu integrat ca punct central. Zona de dining și tabloul statement completează un spațiu coerent și elegant.
Vrei un interior creat special pentru tine? Hai să-l proiectăm împreună ! ⭐️

03/02/2026

Cum arată dormitorul tău de vis? ⭐️
Un concept de design interior construit în jurul unei palete cromatice calde și rafinate, unde tapetul inspirat din Nașterea Venerei de Botticelli devine piesa centrală a spațiului. Texturi fine, lumină atent controlată și o zonă de machiaj integrată armonios completează un dormitor matrimonial gândit pentru confort și estetică.
Acesta este dormitorul din Casa G. ⭐️
Dacă îți dorești un interior care să te reprezinte, hai să-l creăm împreună !

Această amenajare surprinde un interior contemporan, construit pe o bază cromatică neutră, în care nuanțele de bej joacă...
26/01/2026

Această amenajare surprinde un interior contemporan, construit pe o bază cromatică neutră, în care nuanțele de bej joacă un rol fundamental în definirea atmosferei. Bejul funcționează ca un fundal calm, care permite o percepție aerisită a spațiului și creează premisele unei ambianțe confortabile și relaxante.

Zona de living este completată de tapetul decorativ amplasat pe peretele din stânga, care introduce un strat suplimentar de textură și profunzime. Acesta adaugă dinamism spațiului fără a perturba armonia cromatică generală. Accentul cromatic major este dat de peretele burgundy, care aduce un contrast puternic, dar controlat, în raport cu paleta neutră. Această culoare profundă și caldă conferă personalitate spațiului și marchează vizual zona de zi, creând un punct de interes care structurează compoziția interioară. Burgundy-ul echilibrează delicatețea bejului și a tapetului, adăugând un plus de rafinament și profunzime.

Zona bucătăriei este definită prin utilizarea unui gri cald, ales ca element de tranziție între bejul dominant al livingului și accentul cromatic intens. Această nuanță de gri asigură continuitate vizuală și creează o delimitare subtilă între funcțiuni, fără a fragmenta spațiul. Din punct de vedere estetic, griul cald adaugă sobrietate și eleganță bucătăriei, păstrând în același timp o atmosferă primitoare și coerentă cu restul apartamentului.

Tapetul din dormitor este punctul principal de interes într-un cadru predominant neutru, dar cu accente de culare si textură.

Pe lângă atenția oferită echilibrului cromatic, s-a urmărit și rezolvarea funcțională a zonelor de depozitare. Astfel am proiectat un mobilier care permite accesul la diferite funcțiuni (ex. distribuitoare), dar și generos ca depozitare, într-un spațiu relativ mic. În holul de la intrare compoziția mobilierului oferă deschidere prin laterala zonei de șezut, astfel am reușit să salvăm un spațiu care altfel era inaccesibil. La fel s-a procedat și în dormitor, în zona noptieră-dulap. Tot în dormitor, pentru mai mult dinamism și pentru a aduce lumina în spațiu am folosit un mic truc, acela de a placa frontul și laterala dulapului de pe colț.

În ansamblu, interiorul se remarcă printr-un echilibru atent între neutralitate, textură și accent cromatic, rezultând un spațiu unitar, modern și bine definit din punct de vedere vizual și funcțional.

https://duncadesign.ro/

17/01/2026

Multumesc pentru colaborare Murali Store !

Acest proiect se definește printr-un concept unitar și echilibrat, bazat pe un cadru neutru, pus în valoare de accente n...
19/09/2025

Acest proiect se definește printr-un concept unitar și echilibrat, bazat pe un cadru neutru, pus în valoare de accente naturale și inserții cromatice subtile. Îmbinarea materialelor – lemn, piatră, marmură, textile și tapet – conferă fiecărei încăperi personalitate, menținând totodată coerența întregului ansamblu.

Livingul și diningul sunt amenajate într-un registru luminos și aerisit, în care nuanțele neutre ale tapițeriilor și draperiilor sunt completate de textura caldă a lemnului natural. Masa de dining și panourile decorative verticale contribuie la crearea unei atmosfere elegante și unitare.

Un element distinctiv este compoziția cu riflaje de lemn și oglindă integrată, ce adaugă profunzime și dinamism spațiului. Tapetul cu motiv vegetal introduce o notă organică, iar corpurile de iluminat minimaliste, în tonuri de negru, oferă un contrast grafic rafinat.
Separarea subtilă dintre zona de zi și bucătărie este realizată printr-o piesă de mobilier custom-made, prevăzută cu polițe deschise. Această soluție permite delimitarea vizuală a funcțiunilor, fără a fragmenta spațiul, păstrând transparența și continuitatea vizuală.

Dormitorul este caracterizat printr-un joc de texturi. Deasupra tăbliei patului, un efect decorativ de piatră naturală este pus în valoare prin asocierea cu finisaje calde din lemn. Această combinație creează un ambient elegant, cu accente de noblețe și stabilitate, completat de textile neutre ce accentuează confortul și intimitatea. Baia matrimonială se remarcă prin combinația dintre verdele natural și finisajele cu efect de lemn, evocând prospețimea și echilibrul inspirat din natură.

În camera băiatului spațiul este personalizat printr-un element decorativ spectaculos: o reprezentare luminoasă a Lunii, amplasată pe un fundal albastru intens. Panourile verticale din lemn introduc echilibru și continuitate, iar textilele simple și comode aduc un plus de confort. Camera se distinge prin caracterul ludic, păstrând legătura cu estetica generală a locuinței.

Camera fetei este amenajată într-un registru delicat, în nuanțe de roz pal, completate de un tapet cu stelute. Atmosfera rezultată este caldă și feminină, cu un aer jucăuș, dar bine echilibrat prin folosirea materialelor naturale și a tonurilor neutre.

Întregul proiect este construit pe principiul armoniei dintre cadre neutre și accente expresive. Lemnul, piatra, marmura și textilele sunt combinate într-un mod rafinat, rezultând spații contemporane, luminoase și personalizate. Elemente precum oglinda integrată în riflaje, luna decorativă iluminată sau mobilierul custom-made conferă unicitate și transformă locuința într-un ambient modern, confortabil și plin de caracter.

https://duncadesign.ro/proiecte

🟡 În perioada 03.09-14.09 luăm o pauză de odihnă. Revenim în 15.09 cu forțe proaspete și inspirație pentru proiectele du...
02/09/2025

🟡 În perioada 03.09-14.09 luăm o pauză de odihnă. Revenim în 15.09 cu forțe proaspete și inspirație pentru proiectele dumneavoastră ! 🟡

🎉 Astăzi împlinim 8 ani de povești frumoase în designul de interior! Suntem recunoscători clienților care ne-au acordat ...
28/08/2025

🎉 Astăzi împlinim 8 ani de povești frumoase în designul de interior! Suntem recunoscători clienților care ne-au acordat încrederea lor, partenerilor care ne-au fost alături în fiecare proiect și tuturor celor care ne-au încurajat și apreciat munca.
💛 8 ani de visuri transformate în realitate, 8 ani de creativitate și bucurii împărtășite, 8 ani de succes împreună ! Și abia suntem la început! ✨

Address

Timisoara
300646

Opening Hours

Monday 10:00 - 18:00
Tuesday 10:00 - 18:00
Wednesday 10:00 - 18:00
Thursday 10:00 - 18:00
Friday 10:00 - 18:00

Telephone

+40728947153

Alerts

Be the first to know and let us send you an email when Dunca Raoul Design posts news and promotions. Your email address will not be used for any other purpose, and you can unsubscribe at any time.

Contact The Business

Send a message to Dunca Raoul Design:

Share